Activități desfășurate

  • 2022

    IANUARIE

    Pe data de 10 ianuarie 2022, Clasa Confucius în colaborare cu Centrul de Educație Lingvistică și Cooperare din China și Universitatea din Beijing pentru Limbă și Cultură (BLCU), a organizat un curs online despre costumele tradiționale din China și Europa. Cursul a durat 4 săptămâni și au participat peste 80 de persoane din România, precum și din alte țări.

    În data de 28 ianuarie 2022, Clasa Confucius a organizat, alături de cursanții înscriși la cursurile de limba și cultura chineză și membrii ai comunității chineze din Constanța, evenimentul cultural Festivalul Primăverii, dedicat Anului Nou Chinezesc – Anul Tigrului de apă! Xin Nian Kuai Le!

    FEBRUARIE

    Pe data de 15 februarie, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a organizat conferința de presă având ca subiect Proiectul Clasele Confucius. La eveniment au participat: prof. Sorin Mihai, inspector școlar general, prof. Loredana Manolache, inspector școlar general adjunct, prof.univ.dr. Angelo Mitchievici, Directorul Clasei Confucius din cadrul Universității ’’Ovidius’’ din Constanța, dl. Wang Yanjie, Directorul chinez al Clasei Confucius și dna. prof. Xu Yujin. La finalul evenimentului 20 de unități de învățământ din județul Constanța și-au exprimat intenția de a înscrie elevii la cursuri de limba chineză.

    Pe data de 21 februarie, Clasa Confucius a organizat un eveniment online dedicat Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing. În cadrul evenimentului, cursanții au aflat informații interesante despre organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă și au învățat cuvinte noi în limba chineză.

    Pe data de 28 februarie 2022, au început cursurile de limba și cultura chineză pentru cel de-al doilea semestru al anului universitar 2021/2022. În luna februarie s-au înscris 145 cursanți.

    Pe data de 27 februarie , Clasa Confucius a organizat primul examen HSK-online (Han yu shui ping kao shi, pentru nivel de limbă chineză HSK 1 și 2 , YCT 1 și 2) din anul 2022. Pentru prima sesiune, s-au înscris 12 cursanți.

    MARTIE

    Pe data de 7 martie, dna. prof. Lu Miao a susținut un curs demontrativ de limba și cultura chineză la școala Primară Colibri din Constanța. La finalul cursului, au dorit să se înscrie 23 de elevi. Pe data de 8 martie a fost semnat un Acord de Colaborare între Universitatea ’’Ovidius’’ din Constanța – Clasa Confucius și școala Primară Colibri.

    Pe data de 14 martie, la știrile ProTv, a fost prezentat un reportaj depre activitatea Clasei Confucius de la Constanța. Au fost interviați dl. prof. univ. dr. habil Angelo Mitchievici, Directorul român al Clasei Confucius, dl. Wang Yanjie, directorul chinez,, precum și elevi și adulți înscriși la cursurile de limba chineză.

    APRILIE

    În luna aprilie, cu ocazia aniversării Universității pentru Limbă și cultură de la Beijing și aniversării Limbii Chineze, profesorii chinezi și cursanții clasei noastre au trimis un mesaj de felicitare partenerilor chinezi.

    Pe data de 15 aprilie, Clasa Confucius a organizat un interviu pentru selectarea celor 2 profesori chinezi voluntari care își vor începe activitatea în anul universitar 2022-2023.

    MAI

    Pe data de 21 mai, Clasa Confucius din cadrul Universității Ovidius din Constanța și Ambasada Republicii Populare Chineze în România au organizat la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman”, a 15-a ediție a concursul de limbă și cultură chineză pentru elevii de liceu „Podul Chinezesc”, etapa națională. La concurs au participat 16 elevi din partea Institutelor Confucius din București, Cluj și Sibiu, precum și de la Clasa Confucius din Constanța.

    La eveniment au fost prezenți distinși oaspeți chinezi: domnul Li Zhengbo, Directorul pentru Educație din cadrul Departamentului de Arte, Știință și Educație (Ambasada Republicii Populare Chineze în România), domnul Wu Wenlong din cadrul Departamentului de Arte, Știință și Educație (Ambasada Republicii Populare Chineze), doamna Zhou Jialei, Directorul Chinez al Institutului Confucius din București, doamna Wang Jiong, Directorul Chinez al Institutului Confucius din Sibiu, doamna Feng Shaozhong, Directorul Chinez al Institutului Confucius din Cluj, profesorii chinezi din București, Liu Lei, Zhou Lingling, Jiang Li și Wei Shuhui, profesorii chinezi din Sibiu, Feng Fangting, Sun Xuge și Du Beibei, profesorii chinezi din Cluj, Chen Kailun, Song Guanhuai, Zhao Xueqi.

    Din partea Clasei Confucius din cadrul UOC, au participat 3 elevi: Belei Alexandru, Predică Iulia și Aragea Laura Georgiana, precum și Zeicu Irina care a prezentat evenimentul împreună cu dna. prof. Xu Yujin. Cursanții noștri au fost foarte bine pregătiți de profesorii chinezi, dl. Wang Yanjie, dna. Xu Yujin, dna. Lu Miao, dna. Xu Yating, și au obținut premiul III.

    Pe data de 28 mai, dl. Wang Yanjie, Directorul Chinez al Clasei Confucius, a fost invitat să participe la concursul de limbă și cultură chineză pentru studenți ’’Podul Chinezesc’’, etapa națională, organizat de Institutul Confucius de la București.

    IUNIE

    Pe data de 11 iunie a fost organizat, online, concursul de limbă și cultură chineză „Podul Chinezesc” pentru elevii din ciclul primar și gimnazial. Elevii au intrat în concurs prin trimiterea unor înregistrări în limba chineză. Din partea Clasei Confucius de la Constanța a participat Andrei Ana, care a obținut premiul II.

    Pe data de 24 iunie a fost organizată întâlnirea online cu membrii board-ului Clasei Confucius. Din partea Universității „Ovidius” au participat: dna. prof. univ. dr. Liliana Tuță, Prorector - Relații internaționale, studenți străini și rezidenți, dl. lect. Univ. dr. Alexandru Bobe, Prorector - Digitalizare, studenți și alumni, dl. prof. univ. dr. habil Angelo Mitchievici, Directorul Clasei Confucius, dna. prof. univ. dr. Alina Buzatu, Decanul Facultății de Litere, lect. Univ. dr. Cristian Opariuc-Dan. Din partea BLCU au participat: prof. Ni Haidong, Președintele Consiliului BLCU, prof. Zhang Baojun, Prorector BLCU, prof. Chen Lixia, Directorul Biroului pentru Institutele Confucius din cadrul BLCU, dl. Wang Yanjie, Directorul chinez al Clasei Confucius, dna. Xu Wenjuan, Director adjunct al Biroului pentru Institutele Confucius din cadrul BLCU.

    În data de 25 iunie, Clasa Confucius  a organizat  Examenul online - HSK (Han yu shui ping kao shi) pentru nivel de limbă chineză (HSK 1 și 2, HSKK 2 , YCT 1 și 2), la care au participat 16 cursanţi.

  • 2021

    FEBRUARIE

    În data de 13 februarie 2021, Clasa Confucius din cadrul Universității ''Ovidius'' din Constanța a organizat, alături de cursanții înscriși la cursurile de limba chineză și membrii ai comunității chineze din Constanța, evenimentul cultural Festivalul Primăverii, dedicat Anului Nou Chinezesc – Anul Bivolului de metal! Xin Nian Kuai Le!

    MARTIE

    În data de 25 martie 2021, Centrul de Cercetare și Dezvoltare Profesională „Studiile Româneşti în Context Internaţional” (STUR) al Departamentului de Filologie Română, Limbi Clasice și Balcanice (DFRLCB) din cadrul Facultății de Litere, prin Cercul de Studii Românești și Clasa Confucius a Universității Ovidius din Constanța a organizat conferința „Fantasticul chinez şi influența realismului magic în opera lui Mo Yan”.

    APRILIE

    Pe data de 29 aprilie 2021, a fost organizat evenimentul online „Tot ce trebuie să știu despre Examenul HSK, HSKK și YCT”. În cadrul întâlnirii, dl. prof. Wang Yanjie, Directorul chinez al Clasei Confucius, a prezentat particularitățile fiecărui tip de examen și a explicat modul în care se va desfășura examenul online.

    IUNIE

    În luna iunie, la invitația China – CEEC Cooperation People – to – People Exchange & Experience Center, elevii de la Școala Gimnazială nr.1, Dumbrăveni, au participat la evenimentul online dedicat protejării mediului, prin trimiterea unor desene.

    În data de 5 iunie 2021, Clasa Confucius a organizat Examenul online - HSK (Han yu shui ping kao shi) pentru nivel de limbă chineză (HSK 1 - HSK 5, HSKK 2 și YCT 1), la care au participat 22 de cursanţi.

    OCTOMBRIE

    În luna octombrie, la invitația partenerilor chinezi, câțiva cursanți au participat la o expoziție online dedicată Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing, prin trimiterea unor desene.

    Pe data de 21 octombrie 2021, au început cursurile de limba și cultura chineză. În primul semestru al anului universitar 2021-2022 s-au înscris 80 de cursanți.

    DECEMBRIE

    Pe data de 21 decembrie 2021, Clasa Confucius a organizat o conferință online, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. În prima parte a conferinței, dl. prof.univ.dr.habil Angelo Mitchievici a făcut o scurtă prezentare a operelor cunoscutului autor chinez Mo Yan – ’’Mo Yan: fețele istoriei, fețele memoriei’’. În cea de-a doua parte, dl. prof. Wang Yanjie a vorbit despre Crăciunul din România și China.

  • 2020

    IANUARIE

    În data de 30 ianuarie 2020, Clasa Confucius din cadrul Universității Ovidius din Constanța, a participat la evenimentul “Liceenii și voluntariatul”, ediția a șaptea, eveniment organizat la Liceul Teoretic “Ovidius”, din Constanța.Cu acest prilej, au fost promovate activitățiile Clasei Confucius Independente.

    În data de 31 ianuarie 2020, Clasa Confucius din cadrul Universității Ovidius din Constanța, a organizat, alături de cursanții înscriși la cursurile de limba chineză și membrii ai comunității chineze din Constanța, evenimentul cultural Festivalul Primăverii, dedicat Anului Nou Chinezesc – Anul Șobolanului de metal! Xin Nian Kuai Le!

    MARTIE

    Pe data de 16 martie 2020, având în vedere decretul nr.155/2020 din 16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și hotărârea suspendării pe durata stării de urgență a activităților didactice directe (față în față) în instituțiile de învățământ superior din sistemul național de învățământ, Clasa Confucius din cadrul Universității "Ovidius" din Constanța a continuat activitatea prin susținerea cursurilor online. 

    APRILIE

    Pe data de 15 aprilie 2020, Clasa Confucius din cadrul Universității "Ovidius" din Constanța a primit, din partea partenerilor de la Universitatea pentru Limbă și Cultură de la Beijing (BLCU), invitația de a participa la proiectul „Global Efforts in Combating COVID-19, We are the World”. Proiectul constă în editarea unei carți despre eforturile depuse la nivel global pentru combaterea COVID-19. Dna. prof. univ. dr. Iolanda Țighiliu, Director al Clasei Confucius a scris un studiu intitulat „Reușim doar împreună! Romania în timpul pandemiei de COVID-19”. Studiul va fi publicat în volumul „Global Efforts in Combating COVID-19, We are the World”, care este coordonat de dl. Liu Li, Președintele BLCU. De asemenea, și cursanții, au participat la proiect, împărtașind experiența lor din aceasta perioadă.

    Pe data de 19 aprilie 2020, a fost sărbătorită cea de-a 11-a aniversare a „Zilei Limbii Chineze”. Din cauza situației speciale din acest an, evenimentul s-a desfășurat online. Cursanții noștri au participat la eveniment prin transmiterea unor înregistrări video despre învătarea limbii chineze.

    În luna aprilie, Clasa Confucius a primit din partea BLCU o donație constând în măști de protecție pentru profesori și costume de protecție care au fost donate Spitalului de Boli Infecțioase, Constanța.

    MAI

    Pe data de 27 mai, a avut loc o video-conferință la care au participat conducătorii Clasei Confucius din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța și cei ai Universității Beijing pentru Limbă și Cultură. S-au discutat probleme privind organizarea activității și a cursurilor de limba chineză în forma on-line. De asemenea, s-a exprimat dorința dezvoltării colaborării academice între cele două universități.

    În luna mai, Clasa Confucius din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța a primit din partea Ambasadei R. P. Chineze, o donație constând în ajutoare medicale. 

    În luna mai, Clasa Confucius a primit din partea S.C. Miniso Home Romania SRL. o donație constând în ajutoare medicale.

    IUNIE

    Pe data de 29 iunie 2020, Chinese Testing International (CTI) și Chinese Plus, organizatorii evenimentului online „Ziua Limbii Chineze” (din data de 19 aprilie 2020), au postat de YouTube cele mai interesante 312 materiale, dintr-un total de 1210, transmise de cursanți din toata lumea. Materialul trimis de Boantă George, înscris la cursurile de limba chineză, organizate de Clasa Confucius, a fost foarte apreciat și poate fi urmîrit accesand acest link. 

    OCTOMBRIE

    Pe data de 5 octombrie 2020, cu ocazia deschiderii cursurilor de limba și cultura chineză pentru anul universitar 2020-2021, dna. prof. univ. dr. Iolanda Țighiliu, Director al Clasei Confucius a transmis un mesaj de bun venit tuturor cursanților.

    În data de 19 octombrie 2020 a fost încheiat un Acord de Colaborare între Clasa Confucius din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța și Școala Gimnazială nr. 1 Dumbrăveni, jud. Constanța cu scopul de a promova limba și cultura chineză. Cu acest prilej, în școală a fost amenajat un spațiu special pentru cursurile de limba chineză. Cursurile sunt susținute online, cu sprijinul unor profesori de la BLCU.

    NOIEMBRIE

    Pe data de 21 noiembrie 2020, a avut loc inaugurarea proiectului „Ceainăria Chinezească, China într-o ceașca de ceai”. Primul eveniment din cadrul acestui proiect s-a desfășurat online și s-a intitulat „Taichi, Filosofia Chineză”. Prezentarea a fost susținută de dl. Wang Yanjie, profesor și director al Clasei Confucius din cadrul Universității „Ovidius„ din Constanța.

    DECEMBRIE

    Pe data de 7 decembrie 2020, Clasa Confucius din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța a sărbătorit 70 de ani de sinologie în România. Cu prilejul acestei aniversări echipa Clasei Confucius a transmis un călduros omagiu tuturor erudiților, profesorilor, diplomaților, specialiștilor care, prin truda lor de o viața, au clădit punți de prietenie între România și China, între poporul român și poporul chinez.

    Pe data de 17 decembrie 2020, conducerea Clasei Confucius a participat la evenimentul online - Forumul European al Institutelor Confucius - 2020, având ca principală temă dezvoltarea relaților de colaborare dintre Institutele Confucius. Evenimentul a fost organizat de Fundația Chineză pentru Educație lnternațională și Universitatea de Afaceri Internaționale și Economie.

    Pe data de 19 decembrie a fost organizat evenimentul online „Tradiții de Crăciun 2020”, prilej și pentru comunitatea chineză constănțeană de a cunoaște frumoasele obiceiuri ale românilor în preajma sărbătorilor de iarnă.

  • 2019

    IANUARIE

    În data de 18 ianuarie 2019, Clasa Confucius din cadrul Universității Ovidius din Constanța, a organizat, alături de cursanții înscriși la cursurile de limba chineză și membrii ai comunității chineze din Constanța, evenimentul cultural Festivalul Primăverii, dedicat Anului Nou Chinezesc – Anul Mistrețului de pământ! Xin Nian Kuai Le!

    FEBRUARIE

    Începând din data de 5 februarie 2019, poate fi vizitată, pe tot parcursul lunii februarie, expoziția dedicată culturii și civilizației chineze! Organizatorii Expoziției „China. Cultură și Civilizație“ sunt: Biblioteca Județeană “Ioan N. Roman” Constanța, în parteneriat cu Clasa Confucius Independentă din cadrul Universității “Ovidius” din Constanța.

    În data de 6 februarie 2019, a fost încheiat un Acord de Colaborare între Clasa Confucius din cadrul Universității “Ovidius” din Constanța și Școala Gimnazială nr. 39 “Nicolae Tonitza” din Constanța cu scopul de a promova limba și cultura chineză!

    În data de 21 februarie 2019, la Școala Gimnazială nr. 39 “Nicolae Tonitza” din Constanța au început cursurile de limba chineză! S-au format două noi grupe de începători.

    MARTIE

    În data de 18 martie 2019, în Campus-ul Universității “Ovidius” din Constanța, Aleea Universității, Corp A, parter, a fost inaugurată Expoziția “Restrospectiva anului universitar 2017-2018”, cu accent pe relațiile bilaterale cu Universitatea Beijing pentru Limbă și Cultură, Beijing, si HANBAN – Centrul Institutelor Confucius, Beijing, Republica Populară Chineză.

    APRILIE

    În data de 11 aprilie 2019, Clasa Confucius din Universitatea “Ovidius” din Constanța i-a familiarizat pe cursanții de la Școala Gimnazială nr. 39 “Nicolae Tonitza” cu aspecte ale frumoasei culturi chineze: caligrafia și tăierea hârtiei colorate! Cursanții noștri au fost deosebit de interesați și încântați de această experiență!

    În data de 12 aprilie 2019, Clasa Confucius din Universitatea “Ovidius” din Constanța i-a familiarizat pe cursanți cu jocul de Șah chinezesc!

    IUNIE

    În data de 5 iunie 2019, a avut loc Conferința “Dialog pentru schimbare” organizată de Asociația Dascălii Schimbării, în parteneriat cu Clasa Confucius din cadrul Universității “Ovidius” din Constanța.

    În data de 13 iunie 2019, cu ocazia organizării acțiunii Sărbătoarea Sinologiei, Ediţia a VI-a, cursanții Clasei Confucius, sub îndrumarea cadrelor didactice care predau limba chineză, au prezentat frumoase și diverse momente artistice.

    În data de 16 iunie 2019, Clasa Confucius din cadrul Universității „Ovidius“ din Constanța a organizat Examenul HSK (Han yu shui ping kao shi) pentru nivel de limbă chineză (HSK 01-HSK 4), la care au participat 27 cursanţi.

    În perioada 23-26 iunie 2019, Universitatea „Ovidius“ din Constanța a primit vizita delegației chineze de la Universitatea Beijing pentru Limbă și Cultură, Beijing, Republica Populară Chineză, condusă de dl. Profesor Zhang Baojun, Vicepreședinte BLCU, Doctor Honoris Causa al universității noastre.

    În data de 24 iunie 2019, la sediul Universității „Ovidius“ din Constanța, a avut loc întâlnirea cu delegația chineză de la Universitatea Beijing pentru Limbă și Cultură în vederea stabilirii detaliilor legat de semnarea Acordurilor de parteneriat cu BLCU si HANBAN referitor la Clasa Confucius.

    În data de 25 iunie 2019, în Sala Senatului, a avut loc Ceremonia de inaugurare a Clasei Confucius din cadrul Universității “Ovidius” din Constanța!

    SEPTEMBRIE

    La invitația HANBAN și a Institutului Confucius din cadrul Universității de Stat din Belarus, în perioada 9-10 septembrie 2019, Prof. univ. dr. Iolanda ŢIGHILIU a participat la Forumul European a Institutelor Confucius. Tema forumului a fost proiectul „One Belt, One Road” (Centura și Drumul) și rolul Institutelor Confucius în acest grandios proiect care unește Eurasia.

    Domnul Prof. univ .dr. Sorin Rugină, Rector al Universității „Ovidius“ din Constanța, și doamna Prof. univ. dr. Iolanda Tighiliu, Director al Clasei Confucius au participat, pe 19 septembrie 2019, la recepția oferită de Ambasadă cu prilejul aniversării a 70 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze.

    OCTOMBRIE

    În luna octombrie 2019, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, în parteneriat cu Clasa Confucius a organizat expoziția cu titlul „China contemporană”. Acest demers marchează sărbătorirea a 70 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze (la 1 octombrie 1949). Expoziția cuprinde carte, presă și iconografie care ilustrează viața politică, socială și culturală a Chinei contemporane.

    Cu prilejul Zilei Nationale și a aniversării a 70 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze, doamna Prof. univ. dr. Iolanda Tighiliu s-a aflat, în data de 9 octombrie 2019, în mijlocul elevilor de la Școala Gimnazială nr. 18, “Jean Bart” din Constanța cărora le-a vorbit despre Comori ale culturii chineze.

    Pe data de 14 octombrie 2019 a avut loc festivitatea de deschidere a cursurilor de limba chineză pentru anul universitar 2019-2020.

    În intervalul 25-29 octombrie 2019, la invitația Beijing Language and Culture University, Beijing, R.P. Chineză (BLCU), o delegație a Universității “Ovidius” din Constanța, formată din Prof.univ.dr. Sorin Rugină, Rector UOC, Prof. univ. dr. Mihai Gîrțu, Protector UOC și Prof. univ. dr. Iolanda Țighiliu, Director – Clasa Confucius (CC), a participat la Alianța Partenerilor Institutelor Confucius(CIPA, 2019) organizată de Universitatea Kansai Gaidai, Osaka, Japonia. Clasa Confucius (CC) din cadrul Universității “Ovidius” din Constanța (UOC) este cea mai nouă instituție primită în această extrem de prestigioasă Alianță, care cuprinde 20 de Institute Confucius aflate pe trei continente: Asia, Europa și America de Nord.

    NOIEMBRIE

    În data de 22 noiembrie 2019, a avut loc Ceremonia de înmânare a Certificatelor lingvistice pentru nivel de limba chineză, eliberate de HANBAN în baza testului de limba chineză ~HSK~ din iunie 2019.

    DECEMBRIE

    Între 7-11 decembrie 2019, delegația Universității Ovidius din Constanța formată din prof.univ.dr. Sorin Rugină, Rector, și prof. univ.dr. Iolanda Țighiliu, Director al Clasei Confucius, a participat la intâlnirea globală a Institutelor și Claselor Confucius. Tema acestui an a fost Conferința Internațională a Educației prin Limba Chineză.

    Un moment extrem de important l-a constituit semnarea Acordurilor de colaborare cu Hanban și Universitatea Beijing pentru Limbă și Cultură, prin care se consacră independența Clasei Confucius de la Universitatea noastră.

    Acordurile au fost semnate de dl rector, Sorin Rugină, și de dl Liu Li, președintele Universității Beijing pentru Limbă și Cultură. Se împlinește astfel, o acțiune începută cu 4 ani în urmă, când s-a discutat la Hanban pentru prima data despre independența Clasei noastre.

    Pe 13 decembrie a fost organizată întâlnirea anuală de sărbători Tradiții de Crăciun, 2019, prilej și pentru comunitatea chineză constănțeană de a cunoaște frumoasele obiceiuri ale românilor în preajma sărbătorilor de iarnă.

  • 2018

    IANUARIE

    În data de 19 ianuarie 2018, cursanții și profesorii de la Clasa Confucius au sărbătorit, într-o atmosferă festivă, Anul Nou Chinezesc ( Festivalul Primăverii).

    MARTIE

    Clasa Confucius din cadrul Universității “Ovidius” din Constanța a sărbătorit 7 ani de prodigioasă activitate, ceea ce a constituit un prilej de a-i invita pe toți cărturarii chinezi care au primit titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Universității noastre să fie prezenți la evenimentele organizate.

    În data de 20 martie 2018, Clasa Confucius a organizat Simpozionul Internațional: “Dialoguri Ovidiene. Diplomație și cultură în relațiile academice româno-chineze”.

    În aceeași zi, profesorului ZHANG Baojun, Vicepreședinte al Universității Beijing pentru Limbă și Cultură, i s-a acordat titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Universității “Ovidius” din Constanța.

    De asemenea, tot cu această ocazie, a fost vernisată Expoziția de caligrafie chineză realizată de Prof.univ.dr.hon.caus. CUI Xiliang, fost Președinte al Universității Beijing pentru Limbă și Cultură și Doctor Honoris Causa al Universității “Ovidius” din Constanța.

    MAI

    Clasa Confucius din cadrul Universității „Ovidius“ din Constanța a participat, în data de 13 mai 2018, la doua editie a Galei “Premiile Ambasadorului Chinei”, organizată la București. Cursanta Clasei Confucius, Iulia-Andreea Badea, elevă la Colegiul Teoretic Ovidius din Constanța, a primit o bursă din partea Ambasadorului Republicii Populare Chineze, corespunzătoare nivelului B.

    Clasa Confucius din cadrul Universității „Ovidius“ din Constanța a participat, în data de 26 mai 2018, la cea de 11-a ediție a Competiției Naționale de testare a cunoștiințelor de limba chineză „Podul Chinezesc“.

    În cadrul Competiției Naționale, cursanta Clasei Confucius, Iulia-Andreea Badea, elevă la Colegiul Teoretic Ovidius din Constanța, a câștigat premiul al II-lea!

    IUNIE

    În data de 10 iunie 2018, Clasa Confucius din cadrul Universității „Ovidius“ din Constanța a organizat Examenul HSK (Han yu shui ping kao shi) pentru nivel de limbă chineză, la care au participat 28 cursanţi.

    IULIE

    În iulie 2018, Clasa Confucius a fost reprezentată cu succes la Şcoala de Vară, la universităţi din Beijing, Shanghai, Shaoxing şi Hangzhou.

    SEPTEMBRIE

    În data de 28 septembrie, Clasa Confucius a sărbătorit, alături de cursanți, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A INSTITUTELOR CONFUCIUS!

    OCTOMBRIE

    Pe data de 8 octombrie 2018 a avut loc festivitatea de deschidere a cursurilor de limba chineză pentru anul universitar 2018-2019.

    În data de 18 octombrie 2018, a fost încheiat Acordul de colaborare dintre Clasa Confucius din Universitatea “Ovidius” din Constanța și Biblioteca Județeană din Constanța.

    În data de 19 octombrie 2018, Clasa Confucius a fost vizitată de conducerea Institutului Confucius din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu.

    NOIEMBRIE

    În data de 9 noiembrie a avut loc Ceremonia de înmânare a certificatelor lingvistice – Diploma HSK (pentru nivel de limba chineză).

    Prin Hotărârea Centrului Institutelor Confucius (HANBAN) din Beijing, Republica Populară Chineză, din 15 noiembrie 2018, în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța a luat ființă Clasa Independentă Confucius.

    Noul statut de Clasă Independentă Confucius (CIC) este similar celui de Institut Confucius. Clasa Independentă Confucius din Universitatea „Ovidius” din Constanța este singura de acest fel din România. Ea a așezat Universitatea noastră pe harta rețelei mondiale Confucius.

    DECEMBRIE

    Domnul prof. univ. dr. Sorin Rugină, Rector al Universității „Ovidius” din Constanța și doamna prof. univ. dr. Iolanda Țighiliu, Director al Clasei Independente Confucius, au fost invitați să paticipe la a 13-a Conferință Globală a Institutelor Confucius care a avut loc, în perioada 3-5 decembrie 2018, la Chengdu, China.

  • 2017

    IANUARIE

    Pe 20 ianuarie 2017, Clasa Confucius a organizat evenimentul „Festivalul Primăverii“, sărbătoare dedicată Anului Nou Chinezesc.

    Între 22-24 ianuarie 2017, delegația Universității din Jinan, R.P. Chineză, prezentă la Universitatea „Ovidius“ din Constanța, în baza Acordului de colaborare în vigoare, a făcut o scurtă vizită la Clasa Confucius.

    MARTIE

    În data de 17 martie 2017, cu prilejul aniversării a 6 ani de intensă activitate, cursanții Clasei Confucius au pregătit un deosebit moment cultural (spectacol și caligrafie).

    MAI

    În data de 4 mai 2017, Clasa Confucius a încheiat, în vederea realizării unor acţiuni cultural – științifice, un Protocol de colaborare cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

    Alexandra Ispas, cursanta Clasei Confucius din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, a obținut premiul II, pe țară, la a 10-a ediție a concursului de limbă și cultură chineză „Podul prieteniei”!

    O delegație a Universității Ovidius din Constanța formată din prof. univ. dr. Sorin Rugină, Rector, și prof. univ. dr. Iolanda Țighiliu, Director Relații Internaționale, Director al Clasei Confucius, a efect, în perioada 27 Mai – 3 Iunie, vizite la Universitatea Beijing pentru Studii Străine (BFSU), HANBAN (Centrul Institutelor Confucius) și Universitatea Beijing pentru Limbă și Cultură (BLCU).

    IUNIE

    În data de 9 iunie 2017, Clasa Confucius (pentru limbă și cultură chineză) din cadrul Universității “Ovidius” din Constanța, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINA), a organizat evenimentul cultural “Minunata Chină”.

    În data de 11 iunie 2017, 61 dintre cursanții Clasei Confucius au susținut examenul HSK, testul pentru nivel de limba chineză (1-4).

    În data de 17 iunie, Clasa Confucius a participat la Ceremonia de acordare a premiilor Ambasadorului Chinez, „Bursa Ambasadorului”. Clasa Confucius din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța a avut două cursante, Maria Bolocan şi Alexandra Ispas, care, la propunerea Institutului Confucius din Sibiu, au fost premiate în cadrul ceremoniei.

    IULIE

    În data de 2 iulie 2017, Universitatea „Ovidius“ din Constanța a primit delegația Asociației de Prietenie a Poporului Chinez cu Străinătatea, condusă de domnul KANG JIN YUAN, Secretar General al Asociației de Prietenie China – România.

    Delegația Asociației de Prietenie a Poporului Chinez cu Străinătatea a efectuat o vizită și la Clasa Confucius (pentru limbă și cultură chineză).

    Între 11-25 iulie 2017, cei patru cursanţi ai Clasei Confucius care s-au înscris pentru Şcoala de Vară au participat, timp de două săptămâni,la cursuri intensive de limbă şi cultură chineză la universităţi din Beijing, Shanghai, Shaoxing şi Hangzhou.

    SEPTEMBRIE

    O delegație a Universității Beijing pentru Studii Străine (Republica Populară Chineză), condusă de domnul Președinte Prof. univ. dr. Peng Long, a efectuat, în perioada 23-24 septembrie 2017, o vizită de lucru la Universitatea „Ovidius“ din Constanța și la Clasa Confucius (pentru limbă și cultură chineză).

    Discuțiile purtate de domnul Prof. univ. dr. Sorin Rugină, Rector al Universității „Ovidius“ din Constanța, cu domnul Președinte Prof .univ. dr. Peng Long au avut ca scop aprofundarea colaborării științifice dintre cele două universități.

    OCTOMBRIE

    Pe data de 9 octombrie 2017 a avut loc festivitatea de deschidere a cursurilor de limba chineză pentru anul universitar 2017-2018.

    În data de 26 octombrie 2017, într-un cadru festiv, au fost înmânate cursanților Clasei Confucius DIPLOMELE HSK pentru nivel de limbă chineză!

    DECEMBRIE

    În data de 19 decembrie 2017, Clasa Confucius a organizat acţiunea „Tradiţii de Crăciun, 2017“, prilej şi pentru comunitatea chineză constănţeană de a cunoaşte frumoasele obiceiuri ale românilor în preajma sărbătorilor de iarnă.

  • 2016

    FEBRUARIE

    Pe 3 februarie 2016, Clasa Confucius a organizat evenimentul „Obiceiuri de Anul Nou Chinezesc“. Cursanții Clasei Confucius împreună cu membri ai comunității chineze au sărbătorit Festivalul Primăverii (Anul Nou Chinezesc).

    Cu ocazia Sărbătorii Primăverii, pe 1 februarie 2016, Clasa Confucius a organizat, la Liceul Teoretic „George Călinescu“, evenimentul „ZIUA CULTURII CHINEZE“ – Atelier de Caligrafiedecupare din hârtie colorată şi jocul cu beţişoarele.

    MAI

    În data de 12 mai 2016, Clasa Confucius a încheiat un Acord de Colaborare, pe trei ani, cu Liceul Teoretic ”Ovidius”,  în vederea încurajării şi promovării studierii limbii şi culturii chineze.

    IUNIE

    Universitatea „Ovidius” din Constanța și Clasa Confucius, împreună cu Universitatea Beijing pentru Limbă și Cultură, cu sprijinul Hanban, Republica Populară Chineză, a organizat, în intervalul 2-4 iunie 2016, Prima Conferință Internațională – „Proiectul Confucius – Punte a prieteniei între China și țările din regiunea Dunării“. Ceremonia de deschidere a avut loc joi, 2 iunie 2016, la Sala Senatului a Universității ”Ovidius” din Constanța (Campus, corp A, etaj I, Aleea Universității nr.1), începând cu ora 10.00. Cu acest prilej, i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Cui Xiliang, președinte al Universității Beijing pentru Limbă și Cultură din Republica Populară Chineză.

    În data de 12 iunie 2016, Clasa Confucius a organizat examenele tip HSK (nivel de limbă chineză). Acest examen, pentru toate nivelurile, de la 1 la 6, a fost susținut de aproximativ 90 de cursanți.

    În data de 13 iunie 2016, „Sărbătoarea Sinologiei“ (ediția a IV-a) a marcat încheierea cursurilor de limbă și cultură chineză din anul universitar 2015-2016. Cu acest prilej, cursantii Clasei Confucius au organizat un minunat spectacol!

    IULIE

    Între 12-27 iulie 2016, cei șase cursanţi ai Clasei Confucius care s-au înscris pentru Şcoala de Vară au participat, timp de două săptămâni, la cursuri intensive de limbă şi cultură chineză la universităţi din Beijing, Shanghai, Shaoxing şi Hangzhou.

    SEPTEMBRIE

    Una dintre cele mai bune cursante, Baumann Teodora, care a luat examenul de nivel 3 de limbă chineză a obţinut, de la HANBAN (Cartierul General al Institutelor Confucius), o bursă de un an de zile (septembrie 2016-iulie 2017) pentru studiul aprofundat al limbii chineze la Universitatea Fudan Shanghai.

    În data de 30 septembrie, conducerea Clasei Confucius, alături de o parte din cursanți au participat la Recepția oferită de domnul Liang Caide, Consul General al Republicii Populare Chineze la Constanța.

    OCTOMBRIE

    Pe data de 3 octombrie 2016, a avut loc festivitatea de deschidere a cursurilor de limba chineză. Cu acest prilej, au fost înmanate și Certificatele HSK, primite din China.

    DECEMBRIE

    Clasa Confucius a organizat acţiunea „Tradiţii de Crăciun, 2016“, prilej şi pentru comunitatea chineză constănţeană de a cunoaşte frumoasele obiceiuri ale românilor în preajma sărbătorilor de iarnă.

  • 2015

    FEBRUARIE

    Cu ocazia Sărbătorii Primăverii, Clasa Confucius a organizat, în data de 18 februarie 2015, Atelier de Caligrafie, decupare din hârtie colorată şi jocul cu beţişoarele!

    MARTIE

    În martie 2015, Clasa Confucius a aniversat 4 ani de activitate. Cu acest prilej, în data de 26 martie 2015, a fost organizată Expoziţia de fotografie „Clasa Confucius. Punte a prieteniei între România şi China“.

    Ca simbol al prieteniei dintre tările noastre, a fost dezvelită „PIATRA PRIENIEI“, dedicată colaborării dintre profesorii români şi chinezi.

    APRILIE

    În luna aprilie, la concursul regional de limba chineză ”Podul Prieteniei”, cursantele Clasei Confucius din cadrul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa au obţinut cele mai bune rezultate!!! Cozma Georgiana a luat premiul I, iar Matei Cristina, premiul II. Ambele tinere sunt eleve la Liceul Teoretic” George Călinescu” Constanța!

    MAI

    Cu prilejul aniversării a patru ani de la înfiinţarea Clasei Confucius în cadrul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, miercuri, 13 mai 2015, la invitaţia rectorului prof.univ.dr. Sorin Rugină, a avut loc vizita delegaţiei Universităţii Beijing pentru Limbă şi Cultură.

    La invitaţia Preşedintelui Universităţii Beijing pentru Limbă şi Cultură din Beijing, Prof. univ. dr. Cui Xiliang, o delegaţie a Universităţii „Ovidius” din Constanţa, condusă de dl. Rector, prof. univ. dr. Sorin Rugină, a efectuat, în intervalul 18-25 mai 2015, o vizită la universităţi din Beijing. Din delegaţie au mai făcut parte prof. univ. dr. Mihai Gîrţu, Prorector Relaţii Internaţionale şi Imagine Instituţională, prof.univ.dr. Constantin Popa, Prorector Cercetare Ştiinţifică şi Informatizare, şi prof. univ. dr. Iolanda Ţighiliu, Director al Clasei Confucius (pentru limbă şi cultură chineză).

    IUNIE

    În data de 14 iunie 2015, 65 de cursanti ai Clasei Confucius au sustinut examenul HSK (pentru diferite niveluri de limba chineza, 1-5). În cei 4 ani de activitate, 3 cursanţi care au trecut examenul HSK de nivel 3 au obţinut burse Confucius pentru studiu aprofundat al limbii chineze (timp de un an) la universităţi din Beijing şi Shanghai.

    În data de 15 iunie 2015, cu ocazia organizării actiunii „Sărbătoarea Sinologiei“, Ediţia a IV-a, cursanţii Clasei Confucius, sub îndrumarea cadrelor didactice care predau limba chineză, au pregătit diverse momente artistice.

    IULIE

    Începând din 14 iulie 2015, cei zece cursanţi ai Clasei Confucius care s-au înscris pentru Şcoala de Vară au participat, timp de două săptămâni, la cursuri intensive de limbă şi cultură chineză la universităţi din Beijing, Shanghai, Shaoxing şi Hangzhou.

    SEPTEMBRIE

    Unul dintre cei mai buni cursanţi, Ţurcanu Alexandru, care a luat examenul de nivel 3 de limbă chineză a obţinut, de la HANBAN (Cartierul General al Institutelor Confucius), o bursă de un an de zile (septembrie 2015-iulie 2016) pentru studiul aprofundat al limbii chineze la Universitatea Tongji din Beijing.

    În data de 10 septembrie 2015, Rectorul Universității „Ovidius” din Constanța, prof.univ.dr. Sorin Rugină, l-a avut ca oaspete de onoare pe domnul Xu Feihong, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România. Domnul ambasador a fost însoțit de domnul Su Yanwen, Consul General al Republicii Populare Chineze la Constanța.

    La convorbiri au participat prof.univ.dr. Sorin Rugină, rector al Universității „Ovidius” din Constanța, prof.univ.dr. Mihai Gîrțu, prorector Relații Internaționale și Imagine Instituțională, prof.univ.dr. Iolanda Țighiliu, Director al Departamentului Relații Internaționale, Director al Clasei Confucius, din partea română, Excelența Sa Xu Feihong, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România și Su Yanwen, Consul General al Republicii Populare Chineze la Constanța, din partea chineză. Au mai fost prezenți prof.univ.dr. Constantin Popa, prorector Cercetare științifică și informatizare, și lect.univ.dr. Alexandru Bobe, decan al Facultății de Matematică și Informatică.

    În cadrul discuțiilor au fost menționate locul și importanța Universității „Ovidius” din Constanța între universitățile din Sud-Estul României și de la Marea Neagră și dinamica accentuată a cooperării internaționale. În acest context, s-a afirmat hotărârea conducerii universității noastre de a dezvolta și mai mult cooperarea cu universități din Republica Populară Chineză. Vizita pe care o delegație a Universității „Ovidius” a efectuat-o, de curând, în China a deschis noi posibilități de colaborare care se materializează deja în programe comune.

    OCTOMBRIE

    Pe 5 octombrie 2015 au început cursurile la Clasa Confucius. Din această toamna,Clasa Confucius şi-a mărit echipa cu încă un cadru didactic chinez!

    NOIEMBRIE

    În lunile octombrie şi noiembrie 2015, Clasa Confucius a încheiat Acorduri de Colaborare, pe trei ani, cu prestigioase licee (Liceul Teoretic ”Traian”), instituţii de învăţământ din Constanţa (Afterschool – „Înălţătorul de Zmeie“).

    DECEMBRIE

    Pe 7 decembrie 2015, au fost înmânate şi Diplomele HSK pentru cursanţii care au susţinut testul de limbă chineză în luna iunie 2015.

    În luna decembrie, Clasa Confucius a organizat acţiunea „Tradiţii de Crăciun, 2015“, prilej şi pentru comunitatea chineză constănţeană de a cunoaşte frumoasele obiceiuri ale românilor în preajma sărbătorilor de iarnă.

  • 2014

    IANUARIE

    În ziua de 22 ianuarie 2014, conducerea Clasei Confucius a înmânat cursanţilor Diplomele de absolvire a diferitelor niveluri de limbă chineză în urma susţinerii examenului HSK (Han yu shui ping kao shi).

    Cu prilejul Anului Nou Chinezesc, la 23 ianuarie 2014, cursanţii Clasei Confucius au fost invitaţi, de domnul consul general Su Yanwen, la Recepţia organizată de Consulatul General al Republicii Populare Chineze la Constanţa.

    APRILIE

    În perioada 11-17 aprilie 2014, delegaţia Clasei Confucius, formată din Prof. univ. dr. Iolanda Ţighiliu, Director al Clasei Confucius şi dr. Alina Lascu, a vizitat Universitatea Beijing pentru Limbă şi Cultură şi HANBAN, Centrul Institutelor Confucius, încheind un nou acord de colaborare.

    IUNIE

    În data de 13 iunie 2014, Clasa Confucius a organizat acţiunea „Sărbătoarea Sinologiei“, Ediţia a III-a. Cu acest prilej, s-a organizat şi vernisajul Expoziţiei de fotografie „Clasa Confucius. Retrospectivă 2011-2014“ şi un moment artistic susţinut de cursanţii Clasei Confucius.

    În data de 14 iunie, cursanţii Clasei Confucius au susţinut Examenul HSK (pentru diferite niveluri de limbă chineză), încheind anul universitar cu rezultate frumoase.

    IULIE

    Clasa Confucius a obţinut locuri pentru Şcoala de Vară din China. Doi cursanţi au participat, timp de două săptămâni, la cursuri intensive de limbă şi cultură chineză la universităţi din Beijing, Shanghai, Shaoxing şi Hangzhou.

    SEPTEMBRIE

    Sub îndrumarea d-lui profesor Xiao şi a d-soarei profesor Wang, cursanţii Clasei Confucius au desfăşurat, în data de 26 septembrie 2014, o frumoasă activitate cu prilejul aniversării a 10 ani de la înfiinţarea Institutelor Confucius.

    În data de 29 septembrie 2014, echipa Clasei Confucius a fost invitată la Recepţia dedicată sărbătoririi celei de-a 65-a aniversări a proclamării Republicii Populare Chineze. Cu acest prilej, cursanţii noştri au transmis cele mai frumoase urări, sănătate, prosperitate şi bucurii întregului popor chinez!

    Una dintre cele mai bune cursante, Paraschiv Carmen Iuliana, care a luat examenul de nivel 3 de limbă chineză a obţinut, de la HANBAN (Cartierul General al Institutelor Confucius), o bursă de un an de zile (septembrie 2014-iulie 2015) pentru studiul aprofundat al limbii chineze la Universitatea Beihang din Beijing.

    OCTOMBRIE

    Pe 6 octombrie 2014 au început cursurile la Clasa Confucius. Din această toamna, Clasa Confucius şi-a mărit echipa cu încă un cadru didactic care va preda limba chineză, vorbitor şi de limba română!

    La prima întalnire din acest an universitar au fost înmânate şi Diplomele HSK pentru cursanţii care au susţinut testul de limbă chineză în luna iunie 2014.

    Prof.univ.dr. Iolanda Ţighiliu, Directorul Clasei Confucius, a participat, între 16-18 octombrie 2014, la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu (ULBS) la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa Excelenţei Sale Xu Lin, Ministru al Guvernului R.P. Chineze, Director General al Hanban, Director Executiv al Sediului Central al Institutelor Confucius.

    NOIEMBRIE

    În luna noiembrie Clasa Confucius a încheiat Acorduri de Colaborare, pe trei ani, cu prestigioase licee (Liceul Teoretic ”George Călinescu”, Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân”), instituţii de învăţământ din Constanţa şi un Acord de Colaborare cu S.C. China Shipping (Romania) Agency CO. LTD. SRL, ajungând la 150 de cursanţi înscrişi la cursurile de limba chineză desfăşurate în cadrul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa.

    DECEMBRIE

    În luna decembrie, conducerea Clasei Confucius a organizat acţiunea „Tradiţii de Crăciun, 2014“, prilej şi pentru comunitatea chineză constănţeană de a cunoaşte frumoasele obiceiuri ale românilor în preajma sărbătorilor de iarnă.

    În decembrie 2014, Hanban – autoritatea academică din China care coordonează toate institutele Confucius din lume – a acordat Institutului Confucius de la Sibiu, a cărui parte este şi Clasa Confucius, diploma de excelență ”Confucius Institute of the Year – 2014”.

  • 2013

    FEBRUARIE

    Vizita cursanţilor Clasei Confucius la Consulatul General al Republicii Populare Chineze cu prilejul aniversării Anului Nou Chinezesc.

    La începutulul celui de-al doilea semestru, conducerea Clasei Confucius a înmânat cursanţilor diplomele de participare şi absolvire a diferitelor module de limbă chineză în urma susţinerii Examenului HSK (18 februarie 2013).

    APRILIE

    În intervalul 23-24 aprilie s-au desfăşurat „Zilele Culturii Chineze“. Cu acest prilej au avut loc două acţiuni:

    • Expoziţia „Splendoarea Grădinilor Chinezeşti“
    • „Savoarea Bucatelor Chinezeşti“.

    IUNIE

    În data de 16 iunie, a avut loc Exemenul HSK (Han yu shui ping kao shi) pentru nivel de limbă chineză, la care au participat 18 cursanţi.

    Anul universitar 2012-2013 s-a încheiat cu „Sărbătoarea Sinologiei”, moment marcat pe 17 iunie.

    IULIE

    Clasa Confucius a obţinut locuri pentru Şcoala de Vară din China. Nouă cursanţi au participat, timp de două săptămâni, la cursuri intensive de limbă şi cultură chineză la universităţi din Beijing, Shanghai, Shaoxing şi Hangzhou.

    SEPTEMBRIE

    Cel mai bun cursant, Bolocan (Butoi) Maria, care a luat examenul de nivel 3 de limbă chineză a obţinut, de la HANBAN (Cartierul General al Institutelor Confucius), o bursă de un an de zile (septembrie 2013-iulie 2014) pentru studiul aprofundat al limbii chineze la Universitatea Beijing pentru Limbă şi Cultură.

    OCTOMBRIE

    Pe 7 octombrie 2013 au început cursurile la Clasa Confucius. Din partea chineză au participat domnul profesor Xiao Jijiun, d-na Prof.univ.dr. Iolanda Ţighiliu, director al Clasei Confucius şi dr. Alina Lascu, alături de numeroşi cursanţi, dornici de a începe cursurile de limbă chineză.

    NOIEMBRIE

    Cursanţii care au participat la Şcoala de Vară din China au organizat o expoziţie de fotografie intitulată „Descoperiţi China!“ (19 noiembrie 2013).

    DECEMBRIE

    Pe 18 decembrie 2013, conducerea Clasei Confucius a organizat acţiunea „Tradiţii de Crăciun“, prilej şi pentru comunitatea chineză constănţeană de a cunoaşte frumoasele obiceiuri ale românilor în preajma sărbătorilor de iarnă.

  • 2012

    FEBRUARIE

    A fost organizată acţiunea „Zilele Culturii chineze“ (cu prilejul Noului An Chinezesc)

    MARTIE

    Porţile deschise la Clasa Confucius: Expoziţia de fotografie „Comori ale culturii chineze“, Expoziţia de carte „China, tot mai aproape!” şi „Atelier de caligrafie chineză“.

    IUNIE

    Susţinerea examenului de nivel de limbă chineză (HSK)

    A fost organizată acţiunea „Sărbătoarea Sinologiei“, ediţia I

    Pregătirea Şcolii de Vară, 2012, la Universităţi din China.

    SEPTEMBRIE

    Participarea conducerii Clasei Confucius la Al III-lea Forum Mondial al Institutelor şi Claselor Confucius (la Universitatea Beijing pentru Limbă şi Cultură), Beijing, R.P. Chineză.

    OCTOMBRIE

    Deschiderea cursurilor de limbă şi cultură chineză.

    DECEMBRIE

    Vizita Delegaţiei de la Universitatea Beijing pentru Limbă şi Cultură, Beijing Expoziţia „Împreună la Şcoala de Vară China, 2012“.

    Participarea echipei Clasei Confucius la aniversarea Institutului Confucius din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu.

    A fost organizată acţiunea „Tradiţii ale Sărbătorilor de Iarnă“.

  • 2011

    NOIEMBRIE

    Expoziţia cursanţilor care au participat la Şcoala de Vară, 2011, la Universităţi din China: „China… Povestea Noastră“ (17.11.2011).

    DECEMBRIE

    A fost organizată acţiunea „Tradiţii ale Sărbătorilor de Iarnă“.

Examene

În luna iunie a fiecărui an va fi organizat Examenul HSK – (Han yu shui ping kao shi), test pentru nivel de limba chineză.

Cei interesați de sustinerea acestui examen sunt rugați să se înscrie on-line. Înscrierea se va face accesând acest link.

Plata taxei de examen se va face înainte de examen, conform regulamentului.

Contact

  • E-mail

    This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
    This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

  • Adresa

    Str. Căpitan Aviator Al. Șerbănescu, nr. 6, Campus, Corp C,  Etaj 3, Constanţa

Localizare